Acasă » Știri » Sport » Tenis » Meci decisiv pentru Halep la Turneul Campioanelor!

Meci decisiv pentru Halep la Turneul Campioanelor!

De: Cancan 27/10/2017 | 08:00
Meci decisiv pentru Halep la Turneul Campioanelor!

Simona Halep este obligată să câştige meciul de astăzi, de la ora 14:30, cu ucraineana Elina Svitolina, pentru a fi sigură de calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. Şi asta din cauza faptului că a pierdut categoric cel de al doilea meci din Grupa Roşie, susţinut împotriva danezei Caroline Wozniacki, scor 0-6, 2-6. 

Liderul mondial şi-a găsit cu greu cuvintele după eşecul clar contra lui Wozniacki, însă este pregătită să se revanşeze în faţa unei adversare pe care a întâlnit-o deja de trei ori în 2017.

„Se întâmplă să ai zile proaste pe durata unui an. Eu vreau să mă gândesc că în următorul meci pot să joc mai bine şi că acest meci nu o să mă afecteze atât de mult. Se întâmplă. Suntem la un nivel la care toate jucătoarele joacă bine. O să lupt şi o să fiu mai ambiţioasă pe teren în următorul meci”, a declarat Halep.

Scorul duelurilor directe între compatrioata noastră şi Svitolina este egal, 2-2, dar jucătoarea din Ucraina s-a impus în două dintre cele trei întâlniri din acest an, în finala de la Roma şi în semifinala de la Toronto. Singurul succes al Simonei a venit în sferturile de finală de la Roland Garros, unde s-a impus în trei seturi, cu 6-0 în decisiv, după o revenire de colecţie.

„Nu o să fie uşor. E o adversară consistentă, la fel ca Wozniacki. Va trebui să joc mai bine şi o să vedem ce va fi. Am mai jucat şi pe hard, şi pe zgură. Terenul acesta nu pot să zic că e hard, e un pic mai lent. O să vedem ce va fi. E greu să spun ceva exact înaintea unui meci”, a spus Halep.

Elina Svitolina a pierdut dramatic al doilea meci din Grupa Roşie, cu Caroline Garcia, scor 7-6 (7), 3-6, 5-7, după ce, în decisiv conducea cu 5-3. La final, ucraineanca a părut să fi capotat, găsindu-şi cu greu cuvintele.

„Mi-aş fi dorit să nu mai am şanse să mă calific. Nu mai am aşteptări în acest moment. Când voi termina turneul, voi analiza ce a mers rău. Voi discuta cu staff-ul meu, pentru că am jucat în unele momente un tenis teribil de slab. OK, fetele au jucat bine, au meritat victoriile, nu despre asta vorbesc. Mă refer la ce am făcut eu pe teren, în unele momente nu am ştiut să gestionez situaţiile şi m-am comportat ca şi cum nu aş avea creier”, a declarat Svitolina, potrivit WTA Insider.

Meciul Simona Halep – Elina Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, va avea loc astăzi, nu înainte de ora 14:30, şi va fi transmis pe Digi Sport 2.

 

Autor: Cristi P. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Survivor All Stars i-a DUBLAT tariful! Câți bani cere Andrei Ciobanu acum, pentru a cânta la o nuntă
Survivor All Stars i-a DUBLAT tariful! Câți bani cere Andrei Ciobanu acum, pentru a cânta...
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Curtată de mulți bărbați, Angela Similea a iubit pe unul singur: „A fost dragoste ca în povești
Curtată de mulți bărbați, Angela Similea a iubit pe unul singur: „A fost dragoste ca...
Verișorul Raisei a fost reținut! Dovada că este autorul crimei care a șocat tot Doljul
Verișorul Raisei a fost reținut! Dovada că este autorul crimei care a șocat tot Doljul
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei. „Este războiul dronelor”
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Baltoscandia: „fantoma” geopolitică de la granița cu Rusia care ar putea încurca planurile imperialiste ale lui Putin
Baltoscandia: „fantoma” geopolitică de la granița cu Rusia care ar putea încurca planurile imperialiste ale...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Maria Constantin, despre cea mai dureroasă despărțire din viața sa: „Voi fi alături de el din umbră” Câți ani avea fiul ei, atunci când a fost luat din brațele mamei
Maria Constantin, despre cea mai dureroasă despărțire din viața sa: „Voi fi alături de el...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă irită. Nu îmi place, mă simt agasată, nu îmi place.”
Rebecca, acces de furie în Casa Iubirii! Concurenta nu vreau să vorbească cu Gagea: „Mă...
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu soțul ei
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu...
Cine e românul care s-a pensionat la doar 25 de ani. Va încasa 3.000 de lei pe lună
Cine e românul care s-a pensionat la doar 25 de ani. Va încasa 3.000 de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Cât timp le-a luat hackerilor să DEBLOCHEZE un portofel cu Bitcoin cu 3 mil.
Cât timp le-a luat hackerilor să DEBLOCHEZE un portofel cu Bitcoin cu 3 mil.
Fenomen RAR pe cerul Pământului! 6 planete vor face PARADĂ
Fenomen RAR pe cerul Pământului! 6 planete vor face PARADĂ
Mama Geta, mesaj acid pentru Zanni înainte de Finala Survivor:
Mama Geta, mesaj acid pentru Zanni înainte de Finala Survivor: "Cine e să creadă că...
Cum poți verifica vechimea în muncă și contribuțiile plătite pentru pensie. Trebuie să urmezi acești pași
Cum poți verifica vechimea în muncă și contribuțiile plătite pentru pensie. Trebuie să urmezi acești...
Băutura adorată de români al cărei preț va exploda. Un simplu pahar va fi considerat un adevărat lux
Băutura adorată de români al cărei preț va exploda. Un simplu pahar va fi considerat...
S-a dat INTERZIS pentru șoferii români. Decizia se aplică de astăzi, 30 MAI
S-a dat INTERZIS pentru șoferii români. Decizia se aplică de astăzi, 30 MAI
Zanni îi învinge pe Iancu Sterp și Andrei Ciobanu în marea finală și ia premiul de 100.000 de euro de la Pro TV?! Surpriză uriașă în finala Survivor!
Zanni îi învinge pe Iancu Sterp și Andrei Ciobanu în marea finală și ia premiul...
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Moartea lui Diego Maradona - Procesul echipei sale medicale a fost amânat din nou
Moartea lui Diego Maradona - Procesul echipei sale medicale a fost amânat din nou
Decizie pentru toți cei care au APARTAMENTE. Klaus Iohannis a semnat decretul astăzi, 30 MAI
Decizie pentru toți cei care au APARTAMENTE. Klaus Iohannis a semnat decretul astăzi, 30 MAI
Andreea Tonciu, în stare de șoc. Mesaj pentru cel care îi vrea răul
Andreea Tonciu, în stare de șoc. Mesaj pentru cel care îi vrea răul
Survivor All Stars i-a DUBLAT tariful! Câți bani cere Andrei Ciobanu acum, pentru a cânta la o nuntă
Survivor All Stars i-a DUBLAT tariful! Câți bani cere Andrei Ciobanu acum, pentru a cânta...
„Divină!” Soția lui Andrei Ivan, care face „șpagatul perfect”, apariție răvășitoare într-un costum de baie minuscul în Mykonos
„Divină!” Soția lui Andrei Ivan, care face „șpagatul perfect”, apariție răvășitoare într-un costum de baie...
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe Raisa, fetița de doar 2 ani din Dolj
Tânărul de 15 ani a recunoscut crima. A povestit în detaliu cum a ucis-o pe...
Puțini știu acest detaliu despre Corina Chiriac. Ce etnie are, de fapt, marea artistă
Puțini știu acest detaliu despre Corina Chiriac. Ce etnie are, de fapt, marea artistă
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări într-un timp record și a fost desemnat un adevărat succes
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări...
Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro. E complet mobilat și utilat și are și două balcoane
Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro....
×